Primăria Municipiului Mangalia continuă acțiunile de demolare sau ridicare a unor construcții amplasate ilegal pe domeniul public atât în stațiuni, cât și în oraș. Mai multe de construcții din stațiunea Jupiter au fost demolate recent, întrucât proprietarii acestora au refuzat să elibereze domeniul public după ce, în prealabil, au fost somați și li s-au dat termene pentru a-și ridica spațiile neautorizate de pe domeniul public.
„Avem zeci de dosare întocmite, pe cale administrativă, cu numeroase clădiri care nu au documente legale sau autorizații de funcționare. Am început cu eliberarea stațiunilor de astfel de construcții pentru că ne dorim un turism civilizat, străzi curate, fără chioșcuri și dughene la tot pasul. Unii agenți economici, care sunt și politicieni locali, se prevalează de acest statut pentru a pune presiune pe autorități prin diverse dezinformări inserate în presă și pe rețelele de socializare. Primăria Mangalia aplică legea pentru toți cei care ocupă abuziv domeniul public și nu respectă reglementările urbanistice în vigoare”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Edilul a mai subliniat că investitorii din turism, dar și cei care au construcții ilegale în oraș, ar trebui să înțeleagă că practicarea unui turism de calitate presupune respectarea regulilor, de către toți cei care activează în domeniu.
„În ultimii ani, stațiunile din sudul litoralului au atras numeroși investitori, iar administrația a investit aproximativ 100 de milioane de euro, în modernizarea stațiunilor, din finanțare nerambursabilă, pentru a avea un turism la standarde europene”, a mai precizat primarul Radu Cristian.
Amplasarea chioşcurilor sau a altor spații în mod ilegal a fost vizată de autoritățile locale încă de acum câțiva ani, când mai multe construcții au fost demolate, măsură ce continuă să fie aplicată, conform legislației în vigoare.
Discussion about this post