Cinci medii de 10 și o rată de promovare de 80%- Cu asta se mândrește Constanța, după examenul de Bacalaureat. Iată care au fost liceele cu cea mai mare rată de promovare și care au dat cele mai mari medii la examenul maturității.
La Colegiul Național Mircea cel Bătrân au fost patru dintre cele cinci medii de 10. Școală cu renume, a avut an de an medii mari la admitere. De exemplu, în 2022, la specializarea Științe ale naturii, ultima medie de admitere a fost 9.48, iar la Matermatică-informatică – 9.78.
Nici liceul Ovidius nu se lasă mai prejos. Cu o medie de 10 și niciun picat, liceul este printre cele mai căutate de absolvenții claselor a 8-a. Și elevii de aici au reprezentat Constanța la olimpiade și concursuri internaționale, fiind o școală de top.
Din urmă vine și liceul Traian, alături de Colegiul Național Mihai Eminescu și Colegiul Național Regina Maria, unde primele medii s-au situat între 9.97 și 9.80.
La Mangalia, cea mai mare medie a fost de 9,80, la Liceul ,,Callatis”.
Discussion about this post