Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 iulie 2023 inclusiv, se depun Cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 aprilie – 30 iunie 2023 (trimestrul II al anului 2023).
Cererile se depun sau pot fi transmise prin mijloace electronice la Centrele APIA, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de documentele din Anexă.
Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnătura şi vor purta sintagma „conform cu originalul”.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărei valoare unitară este de 1,529 lei/litru.
Discussion about this post