Punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene din oraşul tulcean Isaccea va avea anul viitor sistem de monitorizare a traficului ilicit de materiale radioactive, lucrările de amenajare a zonei în care va fi amplasat sistemul fiind demarate din luna aprilie.
Potrivit informaţiilor de pe panoul de identificare a investiţiei, autorizaţia de construcţie emisă de Primăria oraşului Isaccea pentru realizarea sistemului va expira pe data de 19 aprilie 2024, beneficiarul investiţiei fiind o firmă cu sucursală în Pantelimon, judeţul Ilfov.
Până în momentul de faţă, nici firma de construcţii, nici Garda de Coastă nu au dorit să detalieze stadiul investiţiei, însă potrivit informaţii neoficiale lucrările pentru amplasarea sistemului de monitorizare a traficului ilicit de materiale radioactive sunt avansate şi s-ar putea încheia până la finele acestui an.
În oraşul tulcean Isaccea, Dunărea este graniţa româno-ucraineană, iar trecerea de pe un mal pe celălalt se face cu un bac operat de o societate privată din oraşul Galaţi.
Vama din Isaccea este una dintre cele mai solicitate de la începutul războiului din Ucraina, în contextul în care a fost construită înainte de declanşarea conflictului armat la parametri reduşi faţă de traficul înregistrat după data de 24 februarie 2022.
Punctul de trecere a Dunării cu bacul între oraşul Isaccea, judeţul Tulcea, şi localitatea Orlovka, regiunea Odesa, Ucraina, a fost deschis traficului de marfă în august 2020, în urma punerii în practică a unui proiect european în valoare de 5,15 milioane de euro care avea drept obiectiv dezvoltarea comunităţilor defavorizate româno-ucrainene din Euroregiunea Dunărea de Jos, structură de cooperare transfrontalieră care cuprinde autorităţi din România (judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea), Ucraina (regiunea Odesa) şi Republica Moldova (raioanele Cahul şi Cantemir).
Punctul de trecere a Dunării cu bacul amenajat la graniţa româno-ucraineană ajută firmele de transport prin scurtarea timpilor de aşteptare la frontieră, a costurilor, dar şi a distanţelor, în condiţiile în care, până la deschiderea vămii din Isaccea, pentru a ajunge în România, transportatorii ucraineni erau obligaţi să ajungă la Giurgiuleşti, judeţul Galaţi, şi să tranziteze pe o scurtă distanţă teritoriul Republicii Moldova, implicit să plătească taxe de drum.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post