De ieri, de când copila în vârstă de 4 ani, a dispărut din localitatea Vulturu, județul Tulcea, activitățile specifice de căutare au fost efectuate, până în această dimineață, când echipele au identificat trupul neînsuflețit al minorei, în zona malului stâng al Brațului Sulina.
Activitățile specifice de căutare au fost efectuate cu forțe mărite, fiind constituite echipe formate din polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, Serviciul de Poliție Delta Dunării, polițiști de frontieră și pompieri din cadrul ISU Delta Tulcea, fiind folosite 4 ambarcațiuni cu sonar și termoviziune și un câine de urmă.
De asemenea, activitățile de căutare au fost sprijinite de către pădurari din cadrul Ocolului Silvic, un inspector ecolog din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și cetățeni voluntari, din localitate.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicina Legală în vederea efectuării necropsiei.
Atunci se va stabili cauza decesului, transmit autoritățile. Acestea au în vedere faptul că trupul neînsuflețit „a fost găsit în apă, nu pe uscat”.
„În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, precizează IPJ Tulcea.
Discussion about this post