Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat, ieri, patru percheziții domiciliare la locuința unei persoane fizice și punctele de lucru ale unei persoane juridice. Este vorba despre un dosar penal care are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, fals în declarații, înșelăciune în formă agravată și reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa Legii nr. 241/2005.
Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere.
Activitățile desfășurate au vizat activitatea unei societăți comerciale care ar fi deținut 3 cămine de îngrijire a persoanelor vârstnice în stațiunea Eforie Nord și care ar fi efectuat activități în domeniul protecției sociale, fără autorizație.
Din cercetări a reieșit că societatea comercială și-ar fi desfășurat activitatea începând cu luna septembrie 2019 și până în prezent, fără a deține licență de funcționare pentru acest tip de serviciu, respectiv îngrijirea persoanelor vârstnice sau cu dizabilități.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost identificate 37 de persoane vârstnice sau cu dizabilități, care au fost trimse în alt centru, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea și al specialiștilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, la unul dintre punctele de lucru ale societății comerciale, nu ar exista casă de marcat electronică fiscală, motiv pentru care societatea comercială a fost sancționată cu 20.000 de lei, au fost ridicați, în vederea confiscării, 1.200 de lei și s-a dispus măsura complementară a suspendării activității punctului de lucru.
De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei de aproximativ 110.000 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor legale.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate înscrisuri și bunuri cu valoare probatorie.
Discussion about this post