Mijlocul lunii iulie aduce temperaturi caniculare, apă numai bună de îmbăiat dar și scumpiri.
Cine şi-a rezervat concediul din timp e norocos: tarifele încep să crească o dată cu apropierea vârfului de sezon. Tarifele stabilite pe 15 iulie vor fi păstrate, în majoritatea cazurilor, până în a doua jumătate a lunii august.
Reprezentanții din turism anunță că stațiunile vor fi pline. Ca de fiecare dată, cele mai căutate stațiuni sunt Mamaia și Eforie.
„Este cea mai solicitată perioadă, chiar dacă tarifele sunt mai mari. Estimăm vârf de ocupare în stațiuni, hotelurile vor fi pline 100%. Cele mai căutate stațiuni sunt Mamaia și Eforie. Cei ajunși pe litoral în această perioadă vor avea parte de numeroase evenimente și surprize, suntem în plină organizare a unui show aerian. Se anunță zile pline de evenimente, concerte și petreceri”, a transmis, pentru Observator Constanța, Corina Martin – Președinte Onorific Resto.
Tarifele vor fi majorate și la cazare, în funcţie de fiecare hotel în parte. Aşadar la o unitate de cazare de trei stele tarifele cresc de la 230 de lei 260 de lei, iar la un hotel de patru stele preţurile cresc de la 500 la 600 de lei pe noapte.
„Avem în acest moment un grad de ocupare de 80 la sută pentru acea perioadă, dar așteptăm și rezervările last minute. Prețul camerei s-a majorat cu 10% față de perioada 1-15 iulie, iar o cameră pornește de la 640 de lei, în vârf de sezon”, a transmis, pentru Observator Constanța, Elena Drăghici, șef recepție la un hotel de patru stele din Mamaia.
Pentru a-i atrage pe turiști, hotelierii au pregătit oferte all inclusive, facilități și servicii pentru cei mici.
„Comportamentul turiștilor s-a schimbat, mulți au optat pentru rezervările early booking, 50% din capacitatea hotelului a fost ocupată cu rezervări tip early booking. În lunile iulie și august avem deja grad de ocupare de 85%, iar rezervările continuă să vină, estimăm grad de ocupare 100% în perioada următoare. Avem servicii all inclusive, parcare gratuită, plajă, divertisment pentru copii, muzică live, seri tematice. În această perioadă, o cameră standard pornește de la 487 de lei cu mic dejun inclus”, a transmis Iulian Tenie, managerul unui hotel din Mamaia.
Chiar dacă preţurile se vor majora, vestea bună este că şi sfârșitul de săptămână vine cu temperaturi perfecte pentru plajă şi distracţie la malul mării.
Discussion about this post