Cotaţia grâului a crescut semnificativ astăzi, după ce Rusia a anunţat că nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, au informat traderii, transmite Reuters.
Acordul, încheiat în iulie 2022, cu medierea ONU şi a Turciei, a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova susţinea de câteva luni că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.
La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au urcat luni cu 3,4%, până la 6,84 dolari per bushel (aproximativ 27 de kilograme), după ce anterior se înregistrase un avans de peste 4%.
Expirarea acordului va obliga Kievul să exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale şi graniţa UE, în condiţiile în care costurile logistice sunt ridicate, apreciază analiştii.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post