Băieții antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu au început antrenamentele și vor avea o perioadă de pregătire cu meciuri amicale și un debut de sezon cu multe meciuri într-o perioadă foarte scurtă.
Antrenorul principal al celor de la CSM Constanța, George Buricea, a declarat:
“Sunt încrezător că anul acesta va fi mult mai bine. Acum sunt toți jucătorii la pregătire. Vom începe tare cu Supercupa României. Urmează un meci în campionat cu o nou-promovată și apoi meciuri în Cupele europene. Vom avea 4 meciuri în 8-9 zile”, a menționat George Buricea
Pe de altă parte, vă reamintim că CSM Constanța și-a aflat adversara din preliminariile EHF European League și va avea parte de o întâlnire de foc cu echipa spaniolă, Fraikin BM Granollers.
Câștigătoarea Cupei României va juca prima manşă pe teren propriu, pe 26 sau 27 august, iar returul în deplasare, pe 2 sau 3 septembrie.
Celelalte echipe masculine din Liga Zimbrilor și-au aflat și ele adversarele din European Cup, turul 2 preliminar. Minaur Baia Mare va întâlni Odesa din Ucraina și Steaua București va de piept cu Hapoel Ashdod din Israel. Cealaltă reprezentantă, din România, în European League, calificată direct în Grupe, Dinamo București, își va afla adversarii în urma tragerii la sorți din 21 Iulie.
Discussion about this post