Polițiști din cadrul Poliției municipiul Constanța au efectuat, ieri și astăzi, o razie în vederea menținerii climatului de ordine și siguranță publică și prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, au fost legitimate peste 600 de persoane, au fost verificate aproximativ 200 de vehicule și 100 de locații publice.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 212 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 86.000 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere (dintre care 4 pentru conducere sub influența alcoolului) și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost constatate în flagrant 6 infracțiuni, dintre care 4 la regimul circulației rutiere.
De exemplu, noaptea trecută polițiștii au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Ștefăniță Vodă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Oamenii legii au identificat și un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Eliberării, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, polițiștii au identificat o femeie, de 28 de ani, și un bărbat, de 49 de ani, care întrețineau raporturi sexuale, în schimbul unei sume de bani, într-un autoturism parcart pe strada Interioară nr. 2. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Discussion about this post