Campioana României, Farul Constanța, joacă pe propriul teren prima manșă din dubla cu armenii de la FC Urartu din turul al doilea preliminar al Conference League, programat joi seară, de la ora 20.30, la Ovidiu.
Înaintea acestei partide a avut loc tradiționala conferință de presă, în care căpitanul celor de la Farul Constanța, Ionuț Larie, a declarat:
„Va fi un duel echilibrat, în care nicio echipă nu este favorită, dar noi trebuie să arătăm, că am depășit momentul Sheriff. Nu exersez în mod special loviturile de 11 metri, când este Denis Alibec pe teren, execută el. Acasă ne simțim bine, cu suporterii lângă noi, avem victorii pe linie și trebuie să continuăm așa. Avem un lot numeros, și-au făcut datoria cei care au intrat în campionat, unde avem maxim de puncte. Mi-am revenit după accidentare și suntem pregătiți pentru o victorie importantă”.
La rândul său managerul grupării de pe litoral, Gheorghe Hagi, a menționat următoarele:
„După ce am părăsit Liga Campionilor, vine o nouă provocare pentru noi și pentru a ne califica, avem nevoie de cea mai bună versiune a Farului. Nivelul este ridicat întâlnim o echipă campioană și trebuie să fim pregătiți pentru un meci bun. Cu excepția argentinianului Borgnino (accidentat) în rest avem tot lotul și trebuie să alegem cea mai bună formulă pentru o victorie. Defectul nostru este că nu avem experiență internațională, așa cum are de exemplu, Sheriff de 20 de ori campioană. Cu un buget de menținut în prima ligă, am ieșit campioni, apoi de câți bani am avut, ne-am completat lotul. Puteam să semnez jucători pe sume mari și apoi, începeau problemele.”
Partida Farul Constanța – FC Urartu (Armenia) va avea loc joi 27 iulie, de la ora 20.30, pe terenul Central din cadrul Complexului Gheorghe Hagi din Ovidiu.
Returul acestei confruntări va avea loc la Erevan, pe 3 august, de la ora 19.00 (ora României).
În cazul calificării în faza următoare, gruparea de pe litoral va juca în turul 3 preliminar al Conference League, unde va urma să întâlnească, în cazul calificării, campioana Estoniei, Flora Tallin. Meciul tur ar urma să aibă loc tot la Constanța, pe 10 august, iar returul o săptămână mai târziu, în Estonia.
Discussion about this post