În cadrul proiectului „Drumul Dunării – Dobrorigini, partea I”, se va organiza cel de-al doilea traseu cultural, pe ruta Rasova-Lipnița. Pe 6 august, paticipanții vor avea ocazia să descopere frumusețea și bogăția istorică a acestei regiuni.
Proiectul vizează valorificarea patrimoniului cultural, istoric și gastronomic al comunităților localizate pe traseul Dunării din județul Constanța.
Participarea este gratuită, iar plecarea se face de la Gara Constanța. Ora de întâlnire este 09:30.
Programul de traseu cultural va include următoarele opțiuni de explorare:
1. Rasova
2. Lipnița – Drumul Cișmelelor
3. Cele mai vechi trei biserici funcționale din Dobrogea: Pârjoaia, Satu-Nou, Strunga
Organizatorii recomandă „să aveți încălțăminte confortabilă și să vă pregătiți pentru o zi plină de descoperiri și amintiri frumoase”.
Pentru a vă alătura traseului cultural, înscrierea se face prin completarea unui formular.
Proiectul este inițiat de Asociația Youth Vision for Society.
Discussion about this post