Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ vor fi afişate astăzi, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Rata de promovare înregistrată la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, înainte de contestaţii, a fost de 76,97%, în creştere faţă de anul anterior. 117 candidaţi, din cei aproximativ 8.000 câți au participat la examen, au promovat cu media 10.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină cel puțin media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă, care are o pondere de 70%.
Proba scrisă a fost susţinută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în şapte centre organizate la nivel naţional.
UPDATE:
Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2023, este 79.37%.
Rezultateleau fost publicate și pot fi consultate aici: http://definitivat.edu.ro/.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post