Persoanele care provoacă incendii de vegetaţie vor trebui să plătească amenzi mai mari, a transmis Vassilis Kikilias, ministrul grec pentru Protecţie Civil. Decizia vine în urma informaţiilor potrivit cărora multe dintre incendiile din această vară au fost provocate de om.
Potrivit lui Kikilias, amenzile vor ajunge la 30.000 de euro (33.000 de dolari) şi chiar mai mult.
Măsura are drept scop în primul rând prevenirea incendiilor, iar suma s-ar putea dubla în cazul repetării infracţiunii. De asemenea, contravenienţii ar putea fi obligaţi să plătească costurile stingerii incendilor.
Până în prezent, legea prevedea amenzi de 300 până la maximum 5.000 de euro.
În cazurile de incendiere intenţionată, autorii riscă închisoarea. Autorităţile admit faptul că prinderea piromanilor este dificilă. Conform datelor oficiale, 21 de arestări au fost efectuate în iulie în legătură cu incendiile, într-o lună în care în jur de 1.470 de incendii au fost înregistrate în Grecia.
Discussion about this post