Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, participă în aceste momente, la Constanța, la Conferința Regională „Reciclăm în România”, dedicată promovării campaniei privind colectarea separată a deșeurilor. La eveniment este prezent și Vergil Chițac, primarul Municipiului Constanța.
„Instituția noastră derulează anul acesta prima și cea mai mare campanie națională de educare, informare și conștientizare a publicului privind colectarea separate a deșeurilor și reciclarea. Este o campanie finanțată exclusiv din Fondul pentru Mediu. Ne-am dorit ca astfel să ajungem în casele fiecărui român pentru a informa cu privire la aceste aspecte extrem de importante și pentru sănătatea noastră și pentru viitorul nostru. Ne bucurăm să ne aflăm la Constanța. Noi organizăm opt conferințe regionale în toată țara. Aceasta este conferința regională pentru regiunea de sud-est, și am ales municipiul Constanța pentru că este emblematic pentru întreaga regiune”, a precizat Mihai Drăgan – directorul de comunicare al Ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor derulează din decembrie 2022, cea mai amplă campanie de informare ce își propune să schimbe comportamentul cetățenilor, astfel încât separarea deșeurilor să devină un demers firesc în majoritatea familiilor din România. Conferința, a patra din seria celor 8 care se vor desfășura în această vară, are ca scop o mai profundă înțelegere a importanței și beneficiilor colectării separate a deșeurilor, precum și a rolului cheie pe care unitățile administrativ teritoriale îl au în acest proces.
„Așa cum foarte sugestiv sună ⟨Reciclăm în România⟩, este o campanie de conștientizare, prima de această natură, finanțată și derulată de Ministerul Mediului, pentru că dincolo de foarte multe neajunsuri care ne-au condus spre această cifră de care nu scăpăm de ani de zile: 12%-14% cantități de deșeuri colectate selectiv și reciclate, o sumă extrem de modestă pentru o țară a UE. Însă pe lângă multe probleme pe care putem să le gestionăm, problema comunicării cu cetățenii ne-a ieșit în evidență în studiile sociologice pe care le-am făcut și mare parte a cetățenilor spun că ar face un efort suplimentar dacă ar fi bine instruiți. Cu alte cuvinte, nu doar primarul trebuie să pună la dispoziție un serviciu de colectare selectivă adecvat, nu doar salubristul are sarcina de a colecta pe fracții, de a colecta la timp și de a avea un tarif rezonabil, însă și cetățenii trebuie să înțeleagă în primul rând ce au de făcut și trebuie să se conformeze. Abia aștept să văd rezultatele pe care această campanie le are pentru că noi vom testa din punct de vedere sociologic această campanie. Avem studii care ne prezintă situația de la care pornim și avem studii care ne vor prezenta situația după ce vom termina toată această campanie. Fără îndoială este nevoie de investiții masive în continuare, fie că vorbim de infrastructura de colecatre, fie că vorbim despre instalații complexe de depozitare, de stații de sortare”, a punctat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
În continuarea vizitei de lucru, ministrul Mircea Fechet va susține o conferință de presă privind stadiul salubrizării plajelor de pe litoralul românesc. De asemenea, ministrul va vizita și lucrările realizate pe plaja Olimp, în cadrul proiectului de combatere a eroziunii costiere.
„În 2030 Uniunea Europeană trebuie să recicleze 60% din deșeuri, și mai puțin de 10% va trebui să fie rata de umplere a gropilor de gunoi. Ideea este că groapa este ultima soluție. Media europeană în momentul de față este de 49,6% pentru reciclare și 18% rata de umplere a gropilor de gunoi. România se încadrează la 11,3% pentru reciclare și 51% rata de umplere a gropilor de gunoi, potrivit informațiilor mele. Din păcate suntem pe un loc codaș. Plătim extrem de mulți bani la UE din cauza faptului că nu atingem ținta. Noi ca oraș plătim la Mediu pentru că nu atingem această țintă de reciclare. Cum stă Constanța, nu am să vă spun că nu stăm bine deloc. Ce e de făcut? Trebuie să acționăm pe trei paliere, sunt trei organisme care trebuie să conlucreze. Primăria pe de o parte, salubrizarea pe de altă parte, dar și cetățenii. Primăria trebui esă ofere infrastructura. Suntem în programul acesta, am aplicat avem finanțare pentru 275 de eco-insule digitale în tot municipiul dintr-un necesar de 400. Licitația am înțeles că este la Ministerul Mediului și o să ne repartizeze nouă. Am aplicat pentru două centre de aport voluntar care localizate sunt undeva la ieșire din Constanța spre Valu, acolo am găsit spațiu. Și un centru mai mare spre Lazu. Acestea sunt proiecte finanțate și le vom primi. Primăria trebuie să facă un contract să lucreze cu salucrizatorul. Am intervenit în contractual de salucrizare și l-am pus și pe el să fie parte la ținta de reciclare. Adică are și el obligații. Și dacă nu o realizăm este și el parte la penalități. Și mai trebuie să facem ceva: să amendăm. Vă spun cu riscul de a fi nepopular. Comportamentele sociale corecte se fac și cu amenzi, sau mai ales cu amenzi. Este un efort și pentru salubrizator care trebuie să selecteze separat deșeurile pentru că va trebui să aibă mașini separate. Deci este și pentru el un cost. Și cetățenii trebuie să facă ceva. Nu avem încotro”, a declarat și Vergil Chițac, primarul Constanței.
Discussion about this post