Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iulie 2023 la 9,4%, de la 10,3% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,24%, cele nealimentare cu 4,25%, iar serviciile cu 11,65%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.
În iulie comparativ cu iunie, rata inflaţiei a fost 0,15%.
„Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2023 comparativ cu luna iulie 2022 este 9,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) faţă de precedentele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) este 13,7%”, se arată în comunicatul INS.
Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna iulie 2023 comparativ cu luna iunie 2023 este 100,15%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2023 comparativ cu luna iulie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 8,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2022 – iulie 2023) faţă de precedentele 12 luni (august 2021 – iulie 2022) determinată pe baza IAPC este 12,1%.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în urcare la 7,5%, de la 7,1%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 4,4% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Conform prezentării, scenariul de bază a fost construit pe baza legislaţiei în vigoare la momentul realizării proiecţiei şi nu include impactul măsurilor de consolidare fiscală discutate recent de autorităţi. Traiectoria se plasează peste cea prezentată în Raportul asupra inflaţiei din mai, însă mai semnificativ doar la finele anului curent (+0,4 pp).
De asemenea, se menţionează incertitudini ample privind traiectoria proiectată în contextul probabilei adoptări a unor măsuri de corecţie fiscală pe partea veniturilor bugetare, cu impact direct asupra inflaţiei IPC (de exemplu, majorări ale impozitelor indirecte – TVA, accize).
Discussion about this post