Stațiunea Venus de pe litoralul românesc va deveni la sfârșitul acestei luni capitala judo-ului din România. Timp de aproape o săptămână, peste cinci sute de practicanți ai acestui sport, din România, dar și de peste hotare, vor lua parte la tradiționalul stagiu de randori și kata, organizat anual de Clubul Sportiv Pantheon Constanța.
Ajuns la ediția cu numărul șapte, „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ se va desfășura între 28 august și 3 septembrie și va fi condus de Eiji Kikuchi și Iulian Surlă, cei doi instructori cu renume în lumea judo-ului mondial, care sunt nelipsiți de la aceste stagii.
Surpriza acestei ediții a „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ este prezența la Venus a lui sensei Attilio Sacripanti, cel care a introdus biomecanica în judo. De altfel, el a și publicat trei volume în acest sens, primul în anul 1988, în limba italiană, care i-a adus și numeroase premii pe plan mondial. Ultimul volum a văzut lumina tiparului în urmă cu doi ani, sub numele „Judo Biomechanical Science for IJF Academy“ și a fost scris special pentru Academia Federației Internaționale de Judo.
În vârstă de peste 75 de ani, el are centura neagră șapte dani, a studiat fizica nucleară și este autorul a nu mai puțin de 23 de cărți și 168 de lucrări științifice, mare parte dedicate judo-ului. De-a lungul timpului el a activat în mediul universitar ca profesor invitat în cadrul mai multor academii de renume din Europa, dintre care amintim Universitatea Cambridge, Universitatea din Zagreb sau Universitatea din Pamplona. De asemenea, este membru de onoare pe viață în cadrul Federațiilor de Judo din Malta și San Marino. În prezent, el activează în funcția de consultant senior pe probleme de biomecanică în cadrul Federației Internaționale de Judo și consultat științific în cadrul Federației de Judo din San Marino, al Federației de Judo din Italia și al Comitetului Olimpic Italian.
Antrenamentele din cadrul „Pantheon Judo Stage Randori&Kata“ 2023 vor fi organizate în cele două dojo-uri în aer liber din cadrul bazei sportive a hotelului Academy din Venus, dintre care unul de peste 500 de metri pătrați, fiind cel mai mare din Europa.
Discussion about this post