Cazinoul din Constanța își dezvăluie primele secrete! Fațada monumentului a rămas fără schele după ce echipele de muncitori care reabilitează monumentul istoric au finalizat reabilitarea acesteia. Fațada poate fi admirată de acum de turiștii și constănțenii care se plimbă pe faleza Constanței. Cea mai emblematică atracție a litoralului românesc are o nouă înfățișare.
După zeci de ani în care clădirea emblemă a litoralului românesc a fost lăsată în paragină, acum i-a fost dezvelită fațada reabilitată. Turnurile, elementele de decor, fereastra scoică și capetele ornamentale arată că monumentul își va recăpăta din nou splendoarea.
„Arata bine fara schele. As fi dorit să-l văd înăuntru. Am văzut Cazinoul doar la televizor”, a declarat un turist.
„E frumos. Bănuiesc c-o să fie și interesantă când o să fie deschis publicului”, a transmis un alt turist.
Zilele acestea, constructorii care reabilitează cazinoul din Constanța au demontat schelele de pe fațada de nord a clădirii, pentru a putea fi admirată de public. A fost descoperită si fereastra scoică, de o frumusețe impresionantă, după zeci de ani în care a fost lăsată în paragină, au fost descoperite turnurile și capetele ornamentale.
„Îmi place cum arată. Eu nu am mai venit de doi ani. Atunci înca nu-ncepuse renovarea”, a spus o turistă.
Lucrările, începute în urmă cu aproape 3 ani, au vizat și stabilizarea clădirii. Structura era afectată, iar cazinoul risca să se prăbușească. Lucrările de renovare a Cazinoului au început în anul 2020, după aproape un deceniu de tergiversari birocratice. În august în același an, firma care a câștigat licitația a descoperit că structura de rezistența este mult mai slabă decât se anticipase. Proiectanții nu puteau ști lucrul acesta dinainte pentru că asta ar fi însemnat să decoperteze bucăți mari de monument, înainte ca să câștige licitația.
Acum, vechea cladire va avea o viață foarte lungă, însă toate intervențiile care au fost neprevăzute, au întârziat contractul și termenele de predare.
Pentru restaurarea cazinoului au fost alocați aproape 90 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, dar suma a trebuit suplimentată. Doar pentru decorațiuni și pentru aripa de est, mai trebuiesc 62 de milioane lei, ceea ce înseamnă aproape 13 milioane de euro.
Discussion about this post