Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați în cursul acestei zile cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 22 A, în localitatea Nalbant, județul Tulcea.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fata locului, a reieșit faptul ca, un bărbat, în vârsta de 47 de ani, în timp ce conducea un autotren pe raza localității Nalbant, județul Tulcea, s-ar fi răsturnat, părăsind partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale, iar o cantitate mare de ulei alimentar s-a scurs pe carosabil. Ca măsură de prevenție, întrucât există risc de derapare, circulația rutieră a fost oprită total pe DN 22A.
„Conducătorul auto deținea permis de conducere valabil și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Momentan, tronsonul de drum este închis, circulatia fiind posibila pe DJ 229-Nicolae Bălcescu-Turda-Mihai Bravu-DN 22-E 87-Tulcea”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție.
Discussion about this post