Un incendiu a izbucnit astăzi la o cherhana în localitatea Mila 23 din judeţul Tulcea.
‘”Astăzi, în jurul orei 16,00, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cherhana în localitatea Mila 23, judeţul Tulcea. Către locul intervenţiei s-au deplasat 7 subofiţeri din cadrul Pichetului de pompieri Nave operative Crişan, cu 3 ambarcaţiuni şi SVSU local”, informează ISU Tulcea.
La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul de stuf al construcţiei.
Folosind mijloace specifice pentru stingerea incendiilor şi cu ajutorul localnicilor, echipajele au procedat la lichidarea focului în timp operativ, precizează sursa citată.
Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit. Au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi şi o încăpere pe o suprafaţă de aproximativ 6 metri pătraţi.
Discussion about this post