Capul de afiș al rundei cu numărul 6 din SuperLiga la fotbal se va consuma duminică în Giulești.
Se vor afla față în față două dintre pretendentele la titlu și în acest sezon, campioana Farul și de partea cealaltă Rapid.
Se anunță un meci important pentru ambele echipe.
Atât Farul cât și Rapid își doresc victoria mai ales că cele două echipe nu au avut un start de campionat prea bun.
Înaintea acestui joc managerul farului Gheorghe hagi a declarant:
,, Cred că cel mai important lucru este capacitatea de concentrare , de a te conecta la fiecare meci în parte., fie că este joc european sau meci de campionat. Urmează pentru noi o deplasare grea contra unei echipe unde este greu să câștigi. Ne așteaptă un joc greu dar eu cred că concentrarea și o mentalitate foarte bună ne pot aduce victoria. Obiectivul nostrum în campionat este să câștigăm fiecare meci, să luptăm pentru cele 3 puncte și sper să o facem.,,
La rândul mijlocașul Farului Constantin Grameni a spus că .
,, Noi trebuie să intrăm pe teren și să marcăm un gol mai mult decât ei. Într-adevăr este un program încărcat pentru noi. Jucăm din trei în trei zile, dar pentru asta ne antrenăm. Așa joacă toate ehipele din styrăinătate. Și noi trebuie să fim pregătiți să jucăm din trei în trei zile. Trebuie să ne concentrăm sută la sută și este treaba noastră să dăm totul pe teren mai ales că jucăm cu Rrapid și pe terenul lor.,,
Și Ionuț Vînă a declarat că duelul din Giulești va fi un meci frumos:
,, Cred că va fi un meci frumos pe un stadion plin. Din punctul meu de vedere Rapidul este o echipă ,,rănită,, în momentul de față. Sunt siguri că vor veni montați atât ei cât și suporterii să facă o atmosferă frumoasă și să încerce să câștige. Dar și noi trebuie să fim la fel de motivați și să începem să câștigăm și în campionat pentru că avem mare nevoie.,,
Partida Rapid București – Farul Constanța face parte din etapa a-6-a a Superligii la fotbal și va avea loc duminică 20 august de la ora 18,15.
Discussion about this post