A șaptea și ultima săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului SEAS 2023 este tot una plină, cu cinci spectacole de la Piatra Neamț, Târgu-Mureș, București și Craiova.
Mâine, marți, 22 august, de la ora 21:00, în Parcul Arheologic, Teatrul Tineretului Piatra Neamț prezintă „VISĂTORUL după Ian McEwan, un spectacol-concert de Ada Milea.
Miercuri, 23 august, la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, aceeași trupă a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț prezintă „RINOCERII” de Eugène Ionesco, în regia lui Radu Iacoban.
Joi, 24 august, ora 21:00, din nou în Parcul Arheologic, Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu” prezintă comedia „SOȚ DE VÂNZARE” de Mikhail Zadornov și Sergei Fomin, regia Csaba Varga.
Vineri, 25 august, ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, Teatrul Mic din București prezintă „TARTUFFE SAU IMPOSTORUL” de J.B.P de Molière, în regia lui Gelu Colceag
Dacă SEAS 2022 a început cu un spectacol al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, SEAS 2023 se încheie cu o producție a aceluiași teatru. Duminică, 27 august, ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, stagiunea estivală se încheie cu „1,2,3…BÉBÉ”, o comedie de André Roussin, regia fiind semnată de Alexandru Boureanu și Raluca Păun.
SEAS – STAGIUNEA ESTIVALĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI, Constanța, iulie – august 2023 este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de Consiliul Județean Constanța, având ca partener principal Primăria Constanța și ca parteneri Universitatea „Ovidius” Constanța și City Park Mall.
SEAS a fost conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică produse de instituții culturale din întreaga țară.
Programul integral al stagiunii poate fi consultat pe website-ul www.seas.ro .
Biletele pot fiachiziționate de la agenția de bilete a TSC din bulevardul Tomis nr. 97, de la Info Desk City Mall, dar și online, pe platforma MyStage.
În zilele în care sunt programate spectacole, biletele pot fi achiziționate și de la casa de bilete din incinta Teatrului de Vară Soveja sau casa de bilete de la Parcul Arheologic, cu două ore înainte de spectacole.
Discussion about this post