Fostul președinte american Donald Trump a declarat că intenționează să se predea joi la o instanță din statul american Georgia pentru a fi arestat și pus oficial sub acuzare de interferență electorală, relatează BBC și Reuters.
“Voi merge la Atlanta, Georgia, joi, pentru a fi ARESTAT”, a scris Trump, care consideră rechizitoriul un efort motivat politic pentru a-l împiedica să candideze din nou, în 2024. La fel ca în celelalte trei procese penale deschise, el nu va fi băgat după gratii. În Georgia, va plăti însă 200 de mii de dolari, o cauțiune care va acoperi în avans cheltuielile judiciare.
Trump a afirmat în mod repetat că acuzațiile împotriva lui sunt „vânătoare de vrăjitoare” pentru a-i bloca o nouă candidură și a atacat-o regulat pe procuroarea de caz, despre care a spus că este o „coruptă” care face parte din „stânga radicală”.
Din cele 13 acuzați, cea mai gravă, care implică 80 de mii de dolari din totalul cauțiunii, este cea de comportament mafiot. Potrivit CBS, ordinul spune că Trump poate depune cauțiunea “în numerar, prin garanție comercială” sau poate aplica la un credit judiciar prin “programul Fulton County Jail 10%”.
Fostul președinte și cei 18 co-inculpați ai săi au termen până vineri la prânz să se predea pentru procesare la închisoarea din Fulton County. Procurorul districtual vrea ca procesul să înceapă imediat, la începutul lunii viitoare.
Potrivit Reuters, prin ordonanța de cauțiune, lui Trump i se interzice să facă “orice act de intimidare la adresa vreunei persoane cunoscute de el ca fiind coinculpat sau martor în acest caz sau pentru a obstrucționa în alt mod înfăptuirea justiției”. Îi este interzis, de asemenea, să facă “amenințări directe sau indirecte de orice natură” împotriva oricăror co-inculpați, martori sau victime, inclusiv pe rețelele de socializare.
Discussion about this post