Potrivit unei cercetări a Centrului britanic pentru combaterea urii din mediul online (CCDH), 60% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani au fost de acord cu patru sau mai multe teorii ale conspirației citite pe internet, comparativ cu 49% din populația adultă.
La studiu au participat o mie de adulți și o mie de adolescenți. Lor li s-a cerut să spună dacă sunt sau nu de acord cu diverse afirmații din sfera dezinformării, legate de vaccinuri, antisemitism sau Covid-19. Concluziile subliniază impactul amplu al relației dintre generația Z și platformele sociale, scrie The Guardian, în condițiile în care adolescenții se informează din ce în ce mai mult de pe aceste. Cele mai recente date furnizate de Google arată că 40% dintre aceștia caută informații pe TikTok și Instagram, în loc de motoarele de căutare tradiționale.
Folosirea excesivă a rețelelor sociale este dăunătoare pentru sănătatea mintală a tinerilor, lucru ce se manifestă printr-un comportament social orientat spre dezinformare și ură, se mai arată în cercetare. Acest lucru este alimentat, de asemenea, de inteligența artificială, deoarece chatboții pot genera ilustrații sau articole ușor de confundat cu cele reale.
Totuși, generația tânără este mai conștientă de pericolele pe care le prezintă mediul online. 83% dintre adolescenți sunt de acord cu faptul că daunele din mediul online au consecințe în viața reală, comparativ cu doar 68% dintre adulți.
Discussion about this post