În cursul zilei de astăzi, prin apel la numărul unic de urgentă 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier, produs pe drumul național DN22D, în zona localității Horia, cu trei autoturisme implicate, în care se aflau 15 persoane – 12 adulți și 3 minori.
Către locul indicat, s-au deplasat de urgență salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Măcin.
În urma accidentului rutier, au rezultat 9 persoane rănite care au fost preluate de echipajele SAJ prezente la locul intervenției, care le-au acordat primul ajutor medical.
Ulterior, toate cele 9 victime și un aparținător au fost transportate la Spitalul Județean de urgență Tulcea de către echipajul SMURD și ambulanțele SAJ.
De asemenea, pompierii militari au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea unui incendiu în astfel de situații.
UPDATE
„În cursul zilei de 27 August 2023, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22 D. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Iași, în timp ce conducea un auto din direcția localității Mircea Vodă către Horia, ar fi intrat in coliziune cu un alt auto, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bârlad, județul Vaslui, care circula în aceeași direcție de deplasare. În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 36 de ani, a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal un auto, condus de un bărbat, in vârsta de 53 de ani, din județul Prahova. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 36 de ani și a altor 4 pasageri din cele 3 autoturisme implicate. Toți conducătorii auto dețineau permise de conducere valabile și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauza, polițiștii au întocmit dosar penal”, au transmis reprezentanții IPJ Tulcea.
Discussion about this post