Tabără pentru copiii cu diabet va avea deschiderea oficială duminică, de la ora 13:00 la Tiny Village, în Mamaia Nord. Anul acesta, 10 copii din Dobrogea, cu însoțitori, vor beneficia de această experiență de neuitat. Această inițiativă oferă șase zile de vacanță, educație și distracție, având ca obiectiv principal sprijinirea copiilor cu diabet și familiilor lor: „Oferim Speranță și Educație”.
Tabăra dedicată copiilor insulino-dependenți se va desfășura între 03 și 08 septembrie, în Mamaia Nord.
Participanții taberei sunt selectați pe criterii de merit, fiind copii cu rezultate deosebite la învățătură sau în domenii artistice și/sau provenind din categorii sociale defavorizate. Evenimentul este organizat în întregime de voluntari, fiind una dintre cele 6 tabere organizate la nivel național, copii din toată lumea beneficiind de același tip de tabere cu titlu gratuit, pe tot cuprinsul globului.
Voluntarii implicați în proiect au pregătit un program variat pentru copii, din care nu lipsesc atelierele de lucru, plimbările cu autobuzul etajat și telegondola, vizitele la Delfinariu/Planetariu și Muzeul Militar, vizionări de filme, activități distractive la Intelect Parc sau pe plajă. Există și un psiholog, care a pregătit o sesiune de jocuri de dezvoltare personală. Și de asemenea, va fi asigurată asistența medicală pe toată durata taberei.
„Pentru mulți copii insulino-dependenți, afecțiunea de care suferă poate fi un motiv de a renunța la vacanțele și taberele pe care orice copil și le dorește. Și asta pentru că diabetul nu ia vacanță. Copilul cu diabet trebuie să-și respecte planul alimentar, să-și monitorizeze glicemia, să-și administreze insulina. Și foarte important este să fie alături de el, cineva care să știe toate aceste lucruri și care să poată interveni în caz de urgență. Prin această tabără, noi vrem să le oferim copiilor experiența unei vacanțe în siguranță. Copiii vor avea alături de ei pe cineva din familie, specialiști care îi pot ajuta să fie în siguranță și voluntari care îi vor antrena în diverse activități distractive dar și educative”, spune Liliana Moldoveanu, președintele Asociației Sweet Land Constanța.
„Așteptăm cu nerăbdare să creăm amintiri speciale și să oferim sprijin celor care au nevoie în cadrul Taberei de Diabet 2023!”, transmit organizatorii.
Tabăra pentru copiii cu diabet este finanțată de Fundația Internațională Lions Club și este organizată de Lions Club Constanța cu ajutorul Asociației Sweet Land Constanța.
Discussion about this post