Anul școlar nu a început la fel pentru toți copiii. Dacă la orașe, profesorii i-au așteptat pe învățăcei în clase moderne, în județul Constanța încă există școli care își desfășoară activitatea în condiții greu de imaginat. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural, unde lipsește apa potabilă, iar unele clădiri sunt vechi și degradate.
Din punct de vedere al sănătății publice, o situație specială se înregistrează în localitatea Lespezi.
„La nivelul județului Constanța, din totalul unităților școlare, pot să vă spun că 6 unități nu au autorizație de funcționare dată de către Direcția de Sănătate Publică. Avem 4 grădinițe și 2 școli. Mai avem situații în care sunt grădinițe care funcționează în clădiri noi, dar nu au apucat să facă procesul-verbal de terminare a lucrărilor și probabil că sunt în curs de autorizare, în sensul că, după ce vor întocmi acest proces-verbal, vor depune documentația la noi pentru autorizare. Unitățile neautorizate nu dețin apă curentă. De fapt, în Lespezi, de exemplu, localitatea în sine nu are rețea de apă curentă. Bineînțeles că aici noi nu putem face decât niște recomandări în sensul ca și copiii să vină la școală cu apă și, bineînțeles, o igienă cât mai riguroasă și atenție pentru a nu avea evenimente,” a transmis Cristina Schipor, directorul DSP Constanța.
Și totuși copiii se încăpățânează să vină să învețe. Cu ghiozdanele în spate, prichindeii emoționați se bucură că își revăd colegii și profesorii. Știu că doar educația îi poate salva, iar neajunsurile din prezent aproape că pălesc când la capătul tunelului există speranța unui viitor mai bun.
Discussion about this post