Festivalul S.U.I.T.A., aflat la cea de a șaptea ediție, a avut loc, sâmbătă – 19 august 2023, la RIVA Beach – Mamaia în intervalul 15:00- 20:30 fiind un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru terapia copiilor și tinerilor cu autism. Acest eveniment a fost din nou un prilej de bucurie, distracție, bună revedere, dar și strângere de fonduri. Astfel, în cadrul evenimentului, dar și în perioada următoare, eroii S.U.I.T.A. au donat peste 600 Euro, adica ore GRATUITE de terapie pentru copiii și tinerii ce frecventează cele două centre S.U.I.T.A. din Constanța.
De asemenea, în perioada 24- 25 august 2023, a avut loc primul eveniment Business Summer Festival organizat de către BNI Constanța, cea mai mare rețea de business networking din lume din care facem și noi parte.
Costin Dincă de la Click ART a oferit la licitație două ședințe Foto profesioniste, ce au fost adjudecate de către Bianca Costea și Ionuț Moțoi, care, împreună au licitat peste 1.400 Euro, sumă ce a fost redirecționată către asociația Autism Cezar Nicolae – S.U.I.T.A. și către Asociația Dăruiește Aripi.
„Vă simțim mereu alături de noi! Vă simțim din ce în ce mai implicați și atenți la nevoile copiilor și tinerilor din asociația noastră. Doar împreună putem ajuta și schimba mentalități. Din nou, vă mulțumim!”, afirmă Eleonora Nicolae, președintă Asociația Autism Cezar Nicolae – S.U.I.T.A.
Poți ajuta și tu prin donarea celor 3,5 procente din impozitul anual pe venit sau poti dona direct in conturile:
- RO72BTRLRONCRT0296956101 (RON)
- RO22BTRLEURCRT0296956101 (EUR)
Dacă reprezinți o companie atunci poți încheia un contract de sponsorizare, astfel să susții proiectele. Poți de asemenea, dona rapid și sigur prin PayPal sau să efectuezi tranzacții cu cardul via Stripe https://autismsuita.ro/implica-te/donatie-online-cu-cardul/
Mai multe detalii gasiti pe https://www.facebook.com/autismsuita .
Discussion about this post