Campioana României, Farul Constanța și FCSB, ocupanta locului 2 din campionatul trecut se întâlnesc în meci direct duminică seară, într-o partidă din cadrul etapei a 9-a a SuperLigii. Chiar dacă în acest moment cele două echipe ocupă locuri diferite în clasament, ambele echipe rămân printre principalele protagoniste în lupta pentru adjudecarea titlului național.
Farul, pregătită de Gheorghe Hagi, vrea victoria pentru a urca în clasament, după o serie nefastă în competiția internă.
La rândul ei, gruparea FCSB, actualul lider, își doreste câștigarea celor trei puncte pentru a se menține în fruntea clasamentului.
Așadar sunt toate premisele unui adevărat derby între două echipe de frunte ale SuperLigii la fotbal.
Confruntarea dintre cele două echipe va avea loc duminică 17 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Centrală din cadrul Complexului „Gheorghe Hagi” din Ovidiu.
Programul complet al rundei:
Vineri, 15 septembrie
- Ora 18:30 UTA – Universitatea Cluj
- Ora 21:30 Dinamo – FCU 1948 Craiova
Sâmbătă 16 septembrie
- Ora 21:30 Universitatea Craiova – Sepsi Sf.Gheorghe
Duminică 17septembrie
- Ora 17:00 Hermannstadt – FC Voluntari
- Ora 19:15 Oțelul Galați – Rapid
- Ora 21:45 Farul – FCSB
Luni 18 septembrie
- Ora 18:30 Poli Iași – FC Botoșani
- Ora 21:30 CFR Cluj – Petrolul Ploiești
Discussion about this post