Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite în primul rând scuze călătorilor afectați de greva de avertisment, organizată de federațiile sindicale, în intervalul orar 07.00 – 09.00, dar și tuturor operatorilor de transport de călători și de marfă, care nu și-au putut desfășura activitatea feroviară, conform graficului normal de circulație, precizează un comunicat de presă emis de companie.
CFR menționează că la nivelul întregii rețele feroviare, între orele 07 – 09.00, erau programate să circule 397 de trenuri de călători, care aparțin celor 6 operatori de transport feroviar de călători.
La această oră, conform primelor centralizări privind traficul feroviar, peste 90% dintre garniturile programate să pornească în cursă, să sosească în stațiile de destinație, sau aflate în circulație și oprite în gări, între orele 07.00 – 09.00, vor înregistra întârzieri pe tot parcursul acestei zile
„Vreau să fie clar de la bun început: nu contest dreptul sindicatelor de a organiza acest protest, este un drept conferit de dispozițiile legale dar (pentru că există un mare dar), când facem astfel de acțiuni trebuie să ne gândim foarte bine la consecințele unui asemenea demers. Soluțiile pe care le-am propus, în permanență, alături de echipa managerială, au fost orientate pentru consolidarea companiei, chiar și în lipsa unor fonduri care ne sunt necesare pentru realizarea de investiții. Singurul lucru care îl cer este să înțeleagă că nu grevele sunt soluția! Orice protest duce la pierderi de bani, fonduri care trebuie ulterior tăiate de undeva. Vreau să cred că la noi în companie suntem ca într-o familie, unde când există neînțelegeri, există și soluții de compromis. Totodată, astăzi vreau să cer scuze și tuturor călătorilor care din păcate au fost afectați în mod direct de încetarea lucrului. Astăzi, în intervalul grevei, au fost persoane care trebuiau să ajungă la doctor, la serviciu, la școală sau au plecat în concediu. Toți aceștia poate sunt membri ai familiilor noastre, iar cei care decid organizarea de greve trebuie să se gândească și la ei”, a transmis Ion Simu-Alexandru, Director General al CFR SA.
Discussion about this post