Lucrările de asfaltare a carosabilului între gara CFR și stațiunea Mamaia avansează. Echipele de muncitori au mutat utilajele pe bulevardul 1 Decembrie 1918, sectorul de drum cuprins între străzile I.G. Duca și București, sensul de mers spre stațiunea Mamaia. Traficul rutier a fost restricționat pe acest sector de drum, circulația rutieră derulându-se pe câte o bandă pe sens.
„De asemenea, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Theodor Burada se lucrează la amenajarea trotuarelor. După introducerea în subteran a rețelelor de utilități, a fost compactat terenul și în scurt timp se vor monta pavelele și bordurile pentru a permite și asfaltarea acestei porțiuni din bulevard”, transmit reprezentanții municipalității.
Conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.
Discussion about this post