Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, efectuează astăzi cinci percheziții domiciliare, în municipiul Mangalia, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – septembrie 2023, o persoană bănuită ar fi comercializat, în mod repetat, direct sau prin intermediul altor trei persoane bănuite, peste 130 de doze, ce conțineau substanțe psihoactive.
Mai multe persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Discussion about this post