Eveniment inedit, astăzi, la Mănăstirea Colilia, din județul Constanța! Iubitorii de psihologie, dar și de cunoaștere, în general, au luat parte la atelierul de dezvoltare personală „Incursiune către sine”.
Tema evenimentului a fost psihicul și spiritualitatea, legătura dintre mintea noastră și credința în Dumnezeu.
„Trebuie să cunoaștem că în spiritualitate se pornește de la autocontrolul minții. Eliminarea fluctuațiilor mentale ne va duce la o altă percepție a realității. Momentan, noi privim realitatea că și cum privim la televizor. Mintea noastră este că un aparat de proiecție. Așa cum un aparat de filmat poate să aibă un filtru de și să îți prezinte mai roz sau mai gri o realitate, tot așa și mintea noastră filtrează realitatea prin prisma informațiilor care credem că sunt reale (convingerile noastre anterioare)”, au transmis organizatorii, reprezentananții Asociației SolMaris.
În cadrul evenimentului, au ținut cuvântări maica stareță Rafaela, care a relatat povestea emoționantă a lăcașului de cult, dar și preotul mănăstirii, care a vorbit despre importanța rugăciunii și a lui Dumnezeu în viața oamenilor.
„În interiorul creierului nostru este permanent în derulare un film despre lumea înconjurătoare. Dar acel film este scris folosind indicațiile noastre din trecut. Tu ești scenaristul și tot tu ești și spectatorul. Și crezi așa de mult în acel film…Psihologia pregătește terenul pentru spiritualitate atunci când persoana/persoanele își doresc și această latura. Teama, convingerile, părerile, regulile, principiile de viață, TOATE acestea sunt doar în mintea ta. Ele nu au nimic real, sunt doar scenarii mentale pe care le-ai învățat în timpul vieții!”, este mesajul organizatorilor.
Discussion about this post