Noi informații în cazul care a șocat întreaga țară! Telefonul, căștile și încălțămintea artistei DJ Lalla au fost găsite, în această dimineață, pe o plajă din Mamaia Nord.
Potrivit unor surse, obiectele au fost găsite de un om al străzii, azi-dimineață, în zona Fratelli din Mamaia.
Laura Roșca (cunoscută ca DJ Lalla) venise pe litoral în urmă cu trei zile. A locuit în stațiunea Mamaia la un prieten pe care îl cunoscuse pe TikTok în urmă cu o lună. Bărbatul le-a spus că a venit la el neanunțată, motivând că s-a certat cu iubitul.
Joi dimineață, Laura s-a dus să vadă răsăritul pe plajă, însă nu s-a mai întors.
Prietenul artistei a refuzat să dea reporterilor constănțeni mai multe detalii legate de acest caz, spunând că toate informațiile sunt la anchetatori.
„Singurul mesaj pe care vreau să-l transmit este ‘Condoleanțe familiei’. Ancheta este în desfășurare. Ei sunt în măsură să spună mai multe”, a declarat bărbatul, care susține că nu se simte vinovat pentru tragedie, pentru că „nu are de ce”.
Discussion about this post