Operatorii de telecomunicaţii ne dau speranţe că, undeva la sfârşitul anului 2026, tehnologia 5G va fi majoritară în România, dar tranziţia nu va simplă, a declarat, miercuri, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Valeriu Zgonea.
„Discutăm despre comunităţi inteligente. Din păcate, sunt mai multe abordări în România. Ca întotdeauna, când facem o tranziţie către un anumit tip de societate, alegem acest concept de descentralizare în loc să ne gândim la o strategie comună, la un plan de acţiune, nişte principii general valabile şi să urmărim acest proces. Din păcate, slăbiciunile descentralizării sunt mai mari decât beneficiile descentralizării. În acest moment, dacă discutăm despre soluţii inteligente ca toate aceste probleme pe care le găsim într-o comunitate cu ajutorul tehnologiei şi a conectivităţii să fie mai aproape de cetăţean, să fie mai simplu pentru el, să le poată utiliza, eu cred că tehnologia 4G oferă suficient de multe instrumente pentru a sprijini comunităţile, dacă au resurse financiare şi au capabilitatea. Specializarea inteligentă nu este foarte simplă pentru comunităţi. Dacă discutăm de chestiuni tehnice, atunci putem să spunem aşa: la sfârşitul anului trecut aveam cam 3% 5G în România, în jur de vreo 720 – 730.000 de cartele SIM. Dacă ne uităm la datele raportate de către operatori, undeva la sfârşitul lunii august erau vreo 750 de staţii 5G, vreo 5.000 de celule în comunităţile urbane. Dacă nu suntem atenţi şi nu avem un plan pe care să-l discutăm cu operatorii mobili s-ar putea să ne trezim ca această tehnologie să fie majoritară în România după 2027. Dialogul pe care îl avem astăzi cu operatorii ne dă speranţe că, undeva la sfârşitul anului 2026, o să fie o tehnologie majoritară în România. Tranziţia nu este simplă”, a menţionat Zgonea.
Şeful ANCOM a punctat faptul că tranziţia digitală a României nu poate avea loc fără un efort comun al instituţiilor publice şi zonei private.
„Comunităţile trebuie să fie specializate, trebuie să fie ajutate ca să înţeleagă că nu doar absorbţia fondurilor europene îi va ajuta să implementeze nişte soluţii viabile, ci şi comunitatea privată trebuie să sprijine. Nu toate resursele financiare pe care le au comunităţile sunt suficiente pentru a accesa fie fonduri europene, fie alte programe. Discutăm în continuare de infrastructură mare, fără să ne uităm la această infrastructură, care este o infrastructură critică. Nu putem să avem o tranziţie digitală a României. După părerea mea, cel mai important şoc pe care îl are România în ultimii 100 – 150 de ani, dacă nu avem un efort comun. Efortul comun înseamnă expertiza pe care au toţi din instituţiile publice sau autorităţile sau agenţiile statului, dar şi din zona privată. Tot acest mix este o soluţie pentru a uşura această tranziţie, pentru a educa şi a forma comunităţile să devină inteligente. Am avut o descentralizare pe care am cerut-o, în loc să avem un plan centra lizat, o strategie centralizată, un plan de acţiuni, nişte principii general valabile, astfel încât în momentul în care aplicăm anumite soluţii sau bune practici, ele să fie distribuite şi către comunităţile care nu au resurse financiare, dacă doresc să aibă această tranziţie către o societate digitală”, a afirmat preşedintele ANCOM.
Acesta a adăugat că administraţia locală trebuie ajutată să găsească resursele financiare pentru a construi proiecte inteligente.
„Rolul administraţiei locale este important, dar administraţia locală, fără un sprijin din zona privată şi fără un sprijin al statului, îi va fi foarte greu să găsească resursele financiare pentru a construi un proiect. Nu au suport tehnic, nu au resurse suficiente pentru a aplica pentru astfel de soluţie. Tehnologia va ajunge şi în România şi va fi implementată. Prima dată în centrele urbane, în care vorbim despre economie de scară, unde sunt foarte multe soluţii care trebuie să le susţinem, şi după aceea şi în comunităţile rurale. ANCOM a venit cu două elemente în ultimii ani în susţinerea acestui concept. În primul rând, a făcut un model de regulament pentru furnizorii de comunicaţii electronice care vor să acceseze proprietăţile UAT-urilor, cum trebuie să facă acest lucru şi în al doilea rând a lansat un Ghid care este în permanentă schimbare cu privire la toate soluţiile smart de radio şi echipamentele radio pe care le folosim pentru comunităţile inteligente, astfel înc ât să fie foarte atenţi ce selectează, cum selectează în momentul în care doresc să implementeze astfel de soluţii în cadrul comunităţilor lor”, a mai spus Valeriu Zgonea.
Reprezentanţi ai autorităţilor alături de companii, consultanţi şi instituţii financiare, participă miercuri la cea de-a 8-a ediţie a conferinţei ‘Smart Transformation Forum’ – ediţia 2023.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post