Tânăra care și-a ucis prietena și mai apoi a băgat-o într-o valiză și a abandonat-o într-un parc sub o bancă, la Mangalia, rămâne în arest. Magistrații au decis prelungirea mandatului de arestare cu încă 30 de zile.
Din spatele gratiilor Loredana a început să aibă remușcări. Își regretă fapta, o visează pe Alina și se roagă să fie iertată.
„Regret fapta pe care am săvârșit-o și îmi pare rău de ce s-a intamplat, am momente când încă mă gândesc la ea. Am avut chiar și un coșmar cu Alina și am început să mă rog să mă ierte”, a povestit Loredana.
„A început să regrete încă din primul moment. Merge pe aceeași linie, pe aceeași poziție, a început să aibă coșmaruri, se roagă să o ierte și este de acord cu prelungirea măsurii de arest preventiv„, a declarat astăzi avocatul Loredanei, Ion Cristian.
În ultima declarație pe care a oferit o anchetatorilor Loredana a susținut că nu a avut intenția să o omoare pe prietena ei Alina.
„În timp ce era întinsă în pat cu lumina stinsă, eu stăteam lângă patul ei, ea fiind cu fața spre perete, moment în care Alina s-a mișcat, eu plângeam pentru că nu voiam să o înjunghii, însă m-am speriat și am lovit-o cu cuțitul în gât, când Alina s-a întors spre mine„, a declarat Loredana Atănăsoaie.
Între cele două ar fi urmat apoi o încăierare iar in cele din urmă Loredana i-a mai aplicat Alinei o lovitură de cuțit după care i-a pus mâna la gură până când, în cele din urmă, victima și-a dat ultima suflare. Declarația Loredanei a fost depusă la dosar alături de cele date și de ceilalți martori. Printre ei și administratorul hotelului care recunoaște că a avut o relație pasageră cu suspecta.
„În urma anchetei au început să se cristalizeze unele aspecte, că patronul a avut o relațăe cu ea, el are o vârstă, ea are o vârstă, ceea ce conduce la ideea că a fost un copil folosit”, a punctat avocatul Ion Cristian.
Pedeapsa în cazul omorului este între 10 și 20 de ani. Pentru că si-a recunoscut fapta, Loredana ar putea primi până la 15 ani de închisoare. De când a ajuns în arestul politiei, Loredana a fost vizitată doar de mama ei. Tânăra a mai declarat că dorește să își termine studiile chiar și din detenție.
Discussion about this post