Mai multe aspecte legate de acţiunile de sprijinire a comunităţilor, agenţilor economici şi a administraţiilor locale, în contextul geopolitic actual, în ceea ce priveşte turismul şi pescuitul în Delta Dunării au fost discutate, vineri, la o întâlnire a prefectului judeţului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, cu reprezentanţi ai autorităţilor din zonă.
Prefectura Tulcea a informat, printr-un comunicat de presă, că la sfârşitul întâlnirii prefectul a sintetizat principalele aspecte supuse atenţiei de către participanţi: identificarea modalităţilor prin care să fie acordate compensaţii financiare pentru agenţii economici care desfăşoară activităţi în turism şi pescuit în contextul conflictului aflat în desfăşurare la graniţa judeţului Tulcea; clarificarea situaţiilor de ordin juridic care să permită asigurarea resursei financiare pentru amenajarea drumului Tulcea-Chilia Veche; măsuri pentru extinderea ariei de acoperire a semnalului pentru mijloacele de comunicaţii în Delta Dunării.
„Au fost aduse în discuţie şi o serie de probleme care sunt în atenţia Instituţiei Prefectului şi care vor impune dezbateri ulterioare organizate împreună cu alte instituţii”, se menţionează în comunicat.
În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte cum ar fi: modul în care conflictul aflat în desfăşurare la graniţa judeţului Tulcea a afectat aspectele social-economice ale comunităţilor, infrastructura şi comunicaţiile (turismul, pescuitul, navigaţia, intervenţia serviciilor de urgenţă, implementarea măsurilor operaţionale de protecţie a populaţiei etc.); măsuri de evaluare a impactului şi identificarea mecanismelor de abordare a acestuia în contextul actual (propuneri de lege ferenda, solicitare fonduri din mecanismul european etc.).
La întâlnire au participat şi au expus aspecte de interes primarii localităţilor Cetalchioi, Pardina, Chilia Veche, Maliuc, Somova, Jurilovca, Sarichioi, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Tulcea, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Constanţa, Asociaţiei Patronatului Turismului din Delta Dunării, Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării, Federaţiei Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării, Asociaţiei de Pescari Goloviţa Jurilovca, ai agenţilor economici din turism, pescuit şi activităţi conexe care îşi desfăşoară activitatea în Delta Dunării.
Discussion about this post