S-au scurs clipe sfâșietoare la 2 Mai. Familia lui Sebi, unul din cei doi tineri uciși în teribilul accident rutier provocat de Vlad Pascu, s-a întors la locul tragediei. Au ridicat o placă comemorativă în amintirea tânărului și au organizat o slujbă religioasă. La opt săptămâni de la nenorocirea care I-a marcat pe viață, parinții lui Sebi încă nu și-au revenit și tot ce își doresc acum este ca justiția să facă dreptate și să îi trimită pe vinovați în spatele gratiilor.
Puțin după ora nouă, tatăl lui Sebi, însoțit de câțiva prieteni apropiați și un preot au ajuns la 2 Mai. Pe placa memorială prietenii au scris „Bunătate, fericire și mereu zâmbet. Tu ne-ai învățat ce înseamnă bunătatea în viață. Tu ai fost bucuria în toate momentele noastre. Sebi, drum lin către îngeri„. Mesajul a fost scris chiar de către prietenii lui Sebi.
Vizibil marcat tatăl tânărului ucis, cere dreptate. Nu vrea răzbunare. Vrea doar ca justiția sa cântărească toate probele aflate la dosar și să facă dreptate. Vrea ca Familia Pascu să plătească pentru tot ce s-a întâmplat. În opinia bărbatului, vina pleacă de la părinți. Aceștia știau cu ce se ocupă fiul lor și nu doar că nu au făcut nimic să îl oprească ba chiar îi făceau rost de droguri și îl acopereau întotdeauna atunci când avea probleme cu legea. Tatăl lui Sebi crede că atunci când acesta a încercat să scape, părăsind locul accidentului, încă gândea și știa ce face.
„A vrut să scape. A vrut să nu îl vadă nimeni. Eu cred că mai gândea că dacă se uita în spate, chiar încă gândea și a vrut să scape. Așa trebuie să le dea pedeapsă maximă. Pornind de la mamă, tată, așa fiu să scăpăm de drogații ăștia care au umplut țara. Sperăm să se schimbe încadrarea”, a transmis Valentin Olariu, tatăl lui Sebi.
Deși au trecut opt săptămâni de la tragedie, familia lui Sebi nu își poate reveni încă. Viață părinților se rezumă acum la drumurile la muncă și apoi la cimitir. Se culcă cu Sebi în gând și se trezesc cu el. După vacanta la 2 Mai , Sebi voia să meargă la Londra și să se facă regizor. Aripile i-au fost însă frânte în cel mai cumplit mod cu putință.
„Punem o piatră, un memorial băiatului meu. Au trecut opt săptămâni foarte grele. Doar servici și cimitir. Și plecăm seara la 11. Este greu. Nu l-am visat dar mă culc cu el în gând și mă trezesc cu el. Am făcut un tablou cu el. Își dorea multe. După ce venea din această vacanță voia să strângă bani să plece în Anglia să își ducă visul mai departe, acela de a fi regizor. E greu. Suntem terminați și doar fata ne mai ține pe picioare” , a mai precizat Valentin Olărit, tatăl lui Sebi.
„Am fost din prima clipă alături de ei. Sunt prieten cu tatăl lui. Sebi a crescut cu noi. Este cumplit. Nu credeam că un copil atât de bun să piară în aceasta tragedie. Am vrut să facem această placă în memoria lui. Sper să nu scape, să se facă dreptate pentru acești copii”, a mai adăugat un prieten de familie.
Părinții lui Sebi au adus chiar și un preot care a ținut o slujbă religioasă în amintirea tânărului care și-a pierdut viața. În urma cu o lună de zile tatăl Mirunei, cealaltă victima din accident, a plantat un pom, un măr, în același loc iar prietenii de familie vin frecvent și se îngrijesc de el. De altfel locul, s-a transformat într-un mic altar și zilnic zeci de trecători se opresc și aprind o lumânare.
Sebi și Miruna sunt cei doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul provocat de Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și care i-a spulberat în dimineața zilei de 19 august. Alți trei tineri au ajuns la spital. După accident, Vlad Pascu a întors mașina și fugit. A fost prins de polițiști câteva ore mai târziu, iar ulterior a foșt arestat. Este acuzat printre altele de ucidere din culpă, conducere sub influența substanțelor stupefiante și fugă de la locul faptei.
De curând, mama dar și tatăl lui Vlad Pascu au fost trimiși în judecată de către procurorii DIICOT într-un dosar ce privește acuzațiile de trafic de droguri.
Discussion about this post