Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns aseară la Tulcea. Voluntarii din județul Constanța au purtat ștafeta în alergare și pe bicicletă până la Tulcea, unde i-au predat-o jandarmului Sorin Andrici, la Monumentul Independenței.
Sorin Andrici o va duce marți, 10 octombrie, în alergare, la Galați, unde ștafeta va fi preluată de ceilalți voluntari Invictus. Elnu va fi însoțit, ca și în ceilalți ani, de o echipă pe care o coordonează, formată din colegi, dar și alți voluntari cu spiritul Invictus.
Ștafeta Veteranilor Invictus, ajunsă la a X-a ediție, se desfășoară anul acesta în perioada 4-25 octombrie. Evenimentul, organizat anual la nivel naţional, sub egida Ministerului Apărării Naţionale, promovează memoria eroilor români prin intermediul sportului.
500 de voluntari Invictus, purtători ai ştafetei, alergători şi ciclişti, militari şi civili, vor parcurge mai bine de 3.300 de kilometri, pe trei trasee – albastru, galben şi roşu. Traseele pornesc de la Pitești (start, 11 octombrie), București (start, 5 octombrie) și Călărași (start, 4 octombrie) și vor ajunge toate la Carei în ziua de 25 octombrie.
Cel mai important moment va avea loc de Ziua Armatei, pe 25 Octombrie, la Carei, unde Ştafeta Veteranilor Invictus va prezenta simbolic onorul tuturor celor care au pierit pe câmpul de luptă pentru România.
Echipa din Tulcea va avea de parcurs traseul roșu, având și misiunea de a opri la toate monumentele ridicate în cinstea eroilor care s-au sacrificat pentru țară.
Sursa foto: Facebook – Jandarmeria Tulcea
Discussion about this post