Forul Continental de rugby a anunțat programul pentru Rugby Europe Championship ediția 2024.
La fel ca în ediția din acest an, echipele participante au fost împărțite în două grupe, urmând să joace una cu cealaltă, după care vor accede, în funcție de clasament, în semifinale și finale.
Campioana en-titre a competiției este Georgia, care a învins în finală Portugalia, România cucerind medaliile de bronz, după ce a învins Spania în finala mică.
Naționala de rugby a României va debuta în deplasare pe 4 februarie, cu Polonia, după care va avea două meciuri pe teren propriu, pe 10 februarie cu Belgia și pe 17 februarie, cu Portugalia. Ambele partide de acasă, Stejarii le vor juca pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.
Echipe participante – Rugby Europe Championship 2024:
Grupa A: Georgia, Spania, Țările de Jos, Germania
Grupa B: România, Portugalia, Belgia, Polonia
Programul Rugby Europe Championship 2024:
3 februarie: Țările de Jos – Spania; Belgia – Portugalia
4 februarie: Polonia – România; Germania – Georgia
10 februarie: Georgia – Țările de Jos; Portugalia – Polonia; România – Belgia
11 februarie: Spania – Germania
17 februarie: Belgia – Polonia; Georgia – Spania; România – Portugalia
18 februarie: Țările de Jos – Germania
Semifinale vor avea loc în zilele 2-3 martie, iar finalele sunt programate pentru data de 17 martie.
Discussion about this post