Voi știați despre Contul Junior Centenar? Dacă părinții ar depune lunar minim 100 de lei într-un cont deschis de stat la Trezorerie, atunci tinerii ar putea beneficia, după împlinirea vârstei de 18 ani, de aproximativ dublul sumei depuse.
Programul Centenar Junior a fost lansat în 2019 şi constă într-un cont deschis automat la Trezoreria Statului cu CNP-ul fiecărui minor. În situația în care părintele, bunicul sau oricare alt apropiat al copilului contribuie cu cel puţin 1200 de lei anual, adică 100 de lei pe lună, la finalul anului statul mai adaugă în cont o primă de 600 de lei şi o dobândă de 3% din soldul contului.
Banii pot fi depuși la casieriile Trezoreriilor de stat, la poștă sau online prin virament bancar, menționând CNP-ul copilului. Spre exemplu, începând să economisim lunar câte 100 de lei de la nașterea copilului, totalul depunerilor în cont ar ajunge la aproximativ 22.000 de lei în timp. Astfel, suma pe care minorul ar putea să o retragă la vârsta majoratului, cu bonusurile acumulate, ar fi aproape de 40.000 de lei, adică de două ori mai mult, cu un randament de 6,2%.
După ce sumele sunt depuse la Trezorerie, acestea rămân blocate și nu pot fi accesate până când copilul împlinește 18 ani. Conform textului noii Ordonanțe de Urgență a Guvernului, se menționează că sumele acumulate pot fi retrase doar în situații în care minorul este grav bolnav (fără a defini clar ce înseamnă acest lucru) sau în caz de deces.
În situații excepționale în care retragerea banilor are loc mai devreme, suma retrasă va include dobânda și primele calculate și incluse în total. Puteți consulta Programul guvernamental CONTUL JUNIOR CENTENAR, pentru mai multe informații.
Discussion about this post