O grădină zoologică din Coreea de Sud a anunţat, în cadrul unei ceremonii, numele celor doi panda uriaş veniţi pe lume în iulie, primii gemeni din această specie născuţi în ţară, transmite AFP.
Gemenii, numiţi Rui Bao („Comoară înţeleaptă”) şi Hui Bao („Comoară strălucitoare”), s-au născut pe 7 iulie în parcul de distracţii Everland de lângă Seul.
Aproape o jumătate de milion de persoane au putut vota online pentru alegerea numelor celor doi pui, a declarat grădina zoologică.
Unii dintre cei care au participat la vot au fost invitaţi la ceremonia de joi. Printre ei s-a numărat Lee Da-young, studentă în vârstă de 20 de ani, care a mers deja de două ori în ultimele două luni la grădina zoologică pentru a admira gemenii de panda. „Întotdeauna mi-au plăcut panda. Aşa că am venit la Everland săptămâna trecută şi acum o lună”, a declarat ea pentru AFP. „Dar sunt onorată că acum am venit pentru o ocazie atât de importantă”, a adăugat ea. „Sunt chiar mai drăguţi în realitate decât pe ecran”, a spus studenta.
De la naşterea puilor, grădina zoologică a postat imagini video, vizionate de milioane de ori, care documentează creşterea gemenilor. „Mă simt vindecată de fiecare dată când urmăresc imaginile video cu ei”, a declarat Jung Hyun-ye, în vârstă de 31 de ani, care vizionează videoclipurile, în medie, de două ori pe săptămână.
Ai Bao şi Le Bao, părinţii gemenilor, au fost oferiţi de preşedintele chinez Xi Jinping Coreei de Sud în 2016.
Cuplul a adus pe lume o femelă, Fu Bao, în iulie 2020, primul panda uriaş născut în Coreea de Sud prin reproducere naturală.
În afara Chinei, doar aproximativ 20 de parcuri zoologice deţin exemplare de panda uriaş, simboluri ale prieteniilor diplomatice ale Beijingului.
China împrumută panda grădinilor zoologice din străinătate, care în general trebuie să trimită înapoi puii, la câţiva ani de la naşterea lor, pentru a-i integra în programul naţional de reproducere a acestei specii.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post