Polițiștii tulceni au efectuat ieri mai multe percheziții domiciliare în orașul Babadag, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de înșelăciune, în urma cărora două persoane au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, prejudiciul acțiunilor de înșelăciune se ridică la suma de 170.000 de lei.
„Sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Babadag, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Tulcea dar și a polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Tulcea și a Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au efectuat, ieri, un număr de 4 percheziții domiciliare în orașul Babadag, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de înșelăciune”, precizează Inspectoratul de Poliție Tulcea.
Cu ocazia punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, au fost ridicate înscrisuri utile cauzei, precum și conducerea la sediul Poliției în baza mandatelor de aducere, a două persoane pentru audieri.
Față de una dintre persoanele conduse la sediul IPJ Tulcea, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Babadag cu propunerea unei măsuri preventive .
Discussion about this post