Tânăra care și-a ucis prietena, a băgat-o într-o valiză și mai apoi a abandonat-o sub o bancă într-un parc din Mangalia, avea discernamânt în momentul comiterii crimei. Este concluzia la care au ajuns specialiștii, în urma expertizei psihiatrice pe care i-au făcut-o. În plus, Loredana a fost diagnosticată și cu tulburare mixtă de personalitate. Între timp, familia fetei ucise a decis să ceară daune morale, iar pentru Loredana vrea închisoare pe viață.
Pe 6 august, orașul Mangalia era zguduit de una dintre cele mai odioase crime. O tânăra de 19 ani era gasită moartă sub o bancă într un parc. Ancheta și cercetările efectuate ulterior au scos la iveală detalii șocante. Criminala era chiar prietenă victimei, iar după ce a ucis-o, a băgat-o într o valiză și, ulterior, a abandonat-o în locul unde a și fost găsită. La două luni de la crimă a venit și raportul privind expertiză psihitrică pe care o echipa de specialiști i-au făcut o Loredanei. Tânăra avea discernamânt în momentul crimei și, în plus, a fost diagnosticată și cu tulburare mixtă de personalitate.
„Concluziile sunt cele pe care le așteptau și organele de anchetă. Și-a păstrat discernamântul, însă suferă de tulburare mixtă de personlitate. Înseamnă că este un copil bipolar, care periodic este liniștit, care periodic își iese din minți”, a declarat Cristian Ion, avocatul Loredanei.
De cealaltă parte, avocatul care reprezintă în instanță familia victimei, este convins nu doar că Loredana avea discernământ, dar și că a știut ce face pas cu pas după comiterea abominabilei crime. Tocmai de aceea, vrea să ceară schimbarea încadrării faptei din omor, în omor calificat, ceea ce evident ar putea să însemne o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.
„Timpul a fost utilzat la maxim. A ieșit și raportul de expertiză psihiatrică. Va spun că s-a stabilit că avea discernământ la comiterea faptei. După modul în care s-a derulat această activitate infracțională, pot spune că a știut la fiecare moment ce se întâmplă. În fiecare moment al faptei, mă refer la ce s-a întâmplat în cameră, în taxi, în parc, a știut ce face. Nu am nicio îndoială”, susține Florin Răican, avocatul familiei Alinei.
Între timp, familia Alinei încă suferă de pe urmă pierderii tinerei. Mama încă nu și-a revenit, iar zilele trecute a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a visat-o pe copilă și s-a simțit din nou rău. Acum, vrea pedeapsa cea mai grea pentru Loredana, iar de la familia acsteia cere daune morale în valoare de 200.000 de euro.
„Ne-am constituit pare civilă și am cerut daune inculpatei. Cum a fost această perioada? Foarte greu și ne este foarte greu și copiii sunt afectați. Am visat-o. Ce a gândit să facă așa ceva, nu știu. Ce pedeapsă ar merita? Pedeapsa pe viață! De ce a făcut așa rău? O lăsa cu cheile pe afară. Aducea bărbați în cameră. O bătea, țipa la ea. Și-a bătut joc de ea. I-am spus să vină acasă. Cred că ea nu a lăsat-o să vină” , a mărturisit Paulina Săndulachi, mama Alinei.
De aceeași părere este și mătușa fetei ucise.
„Cum a fost perioada asta fără alina? Foarte greu! Stau și o aștept. Și mi se pare că vine…Mi se arată în vis, dar pleacă. Nu stă. Nu a fost vinovată cu nimic. Mergea la biserică….zicea că Loredana ‘îmi zice să ies cu ea în oraș’ și venea pe la 3 sau 4 și apoi începea războiul cu Alina. Intrase frică în Alina, teamă. Vorbea urât. O amenința. Prinsese o frică de ea. Aici, la hotel, s-au mai ciondănit. Sâmbătă mi-a zis că își dă demisia la patron, și-a făcut geamantanul și am spus că o aștept acasă. Duminică am sunat-o încontinuu și nu a răspuns. Pedeapsa pentru Loredana… nu știu cum să vă spun. Atât a schingiuit-o, o să o pui în geamantan , i-aș da pe viață. Să fie și ea chinuită, cum a chinuit-o ea pe fată”, a spus Elena Timofte, mătușa Alinei.
Dacă va fi găsită vinovată, Loredana riscă să își petreacă următorii 25 de ani în spatele gratiilor.
Discussion about this post