România se află pe locul 15 în Uniunea Europeană la tranzacţiile cu cardul şi pe poziţia 14 pentru celelalte instrumente de plată digitale, conform datelor prezentate la evenimentul dedicat Zilei Naţionale a Comerţului Electronic, de către Raluca Micu, şefa Direcţiei Supraveghere Plăţi din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).
„Avem destul de multe statistici din zona de plăţi, dar nu ştiu dacă este neapărat relevant numărul de cazuri. Dacă ne uităm la număr, astăzi avem 20,5 milioane de carduri active în România. Deci, teoretic ar fi un număr care ar trebui să arate un grad de incluziune financiară destul de ridicat, dar în realitate, deşi numărul acesta semestrial creşte cu undeva la 500.000 de carduri, ca valoare medie, la cultura financiară suntem tot pe acolo. Practic, nu vedem neapărat că se reflectă şi din perspectiva intruziunii financiare. Vedem într-adevăr că, din perspectiva plăţilor, avem creştere. Suntem pe locul 15 în Uniunea Europeană din punct de vedere al tranzacţiilor cu carduri şi pe locul 14 pentru celelalte tipuri de instrumente de plată digitale, cum e ordinul de plată clasic. Este un clasament care nu neapărat ne poziţionează nici în primele zece, dar nici cum suntem obişnuiţi noi, la finalul acestuia. Din punct de vedere electronic, ca şi comportament de efectuare a plăţilor digitale, avem creşteri anuale de 30%, chiar de 45%, anul trecut, pentru zona de comerţ electronic”, a spus Micu.
Valoarea medie pentru o tranzacţie cu cardul a ajuns, în ultimul semestru, la valoarea de 132 de lei.
„La ultimul semestru al anului 2023, cifrele care nu sunt încă publicate, arată că avem undeva la 19 milioane de euro pentru zona de carduri, iar valoarea medie pentru tranzacţie cu carduri este de 132 de lei, o mică scădere faţă de cifrele anterioare, unde era de 135 lei. Din punct de vedere al numărului de operaţiuni şi al valorii acestora, avem creştere de 45% pe zona de comerţ electronic şi de 32% pe zona de plăţi la terminale fizice”, a menţionat Raluca Micu.
sursa: Agerpres
Discussion about this post