În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, informează Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanța.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate 35 de vehicule și 85 de locații publice.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și 1 la O.U.G. 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 4.000 de lei.
Totodată, a fost constatată o infracțiune la Legea 143/2000.
La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 16:40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat, pe strada Cișmelei, un bărbat care avea un comportament suspect.
Acesta a fost legitimat, fiind identificat un bărbat, de 28 de ani.
În urma efectuării controlului corporal, asupra sa a fost descoperit un pliculeț ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.
În cauză, urmează a fi sesizați polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Discussion about this post