Viceprim-ministrul Marian Neacşu va coordona Comisia interinstituţională pentru activităţile de asigurare a comunicaţiilor în unele zone din Delta Dunării, potrivit unei decizii a premierului publicată la finele săptămânii trecute în Monitorul Oficial.
Lipsa semnalului pentru telefonia mobilă şi internet sau calitatea slabă a acestuia în Delta Dunării este o problemă semnalată de mai mulţi ani de autorităţile tulcene. În luna iunie, prefectul judeţului, Alexandru Munteanu, a transmis Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii o adresă prin care arată că atât localnicii, cât şi turiştii nu pot apela serviciile de urgenţă în cazul unor situaţii deosebite.
„Constat că demersurile noastre s-au concretizat prin constituirea unei Comisii interinstituţionale pentru coordonarea activităţilor de asigurare a comunicaţiilor în unele zone ale Deltei Dunării şi am convingerea că judeţul Tulcea va avea o acoperire integrală a semnalului de telefonie mobilă care, în unele situaţii de urgenţă, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte”, a declarat prefectul Alexandru Dan Munteanu, potrivit unei informări.
Prin decizia premierului nr. 446 publicată în Monitorul Oficial vineri, 20 octombrie, Comisia interinstituţională pentru coordonarea activităţilor de asigurare a comunicaţiilor în unele zone ale Deltei Dunării va fi coordonată de viceprim-ministrul Marian Neacşu şi va avea în componenţă atât autorităţi judeţene, cât şi naţionale.
Luna aceasta, Primăria comunei Ceatalchioi, localitate aflată pe braţul Chilia al Dunării, frontieră româno-ucraineană, pe raza căreia în ultimele luni au căzut drone implicate în atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene, a reclamat lipsa semnalului pentru telefonia mobilă, problemă din cauza căreia populaţia nu poate fi alertată atunci când sunt situaţii deosebite.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post