Anunț important pe piața de retail! Ahold Delhaize, care în prezent deține 19 branduri la nivel global, printre care și Mega Image, a anunțat că a ajuns la un acord privind achiziționarea companiei Profi Rom Food, care operează rețeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa, informează wall-street.ro.
”Ahold Delhaize, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa mondială de retail alimentar, care în prezent deţine 19 branduri la nivel global, printre care şi Mega Image, anunţă că a ajuns la un acord privind achiziţionarea companiei Profi Rom Food, care operează reţeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa”, a anunțat grupul.
Tranzacţia este supusă aprobării de către autorităţile competente în materia regulilor de concurenţă şi se estimează a fi finalizată în cursul anului 2024.
„România este o piață atractivă, cu o dezvoltare susținută prin investiții solide. Ne bucurăm că vom continua să contribuim la dezvoltarea pieței locale de retail alimentar, acum și alături de Profi, care devine parte din familia noastră de branduri Ahold Delhaize. Magazinele din rețeaua Profi vor extinde și completa rețeaua deja existentă de magazine Mega Image. Avem o experiență substanțială în dezvoltarea celor mai bune practici, precum și în integrarea în cultura locală și suntem încrezători că prin această achiziție vom reuși să aducem și mai multă valoare pentru comunitățile pe care le deservim în România”, a declarat Jesper Lauridsen, COO Europa Centrală și de Est, Ahold Delhaize.
Ahold Delhaize este unul dintre cei mai mari jucători din retail la nivel global în segmentul de supermarketuri și comerț online. Mărcile locale din portofoliu deservesc 60 de milioane de clienți în fiecare săptămână, atât în magazine, cât și online, în Statele Unite, Europa și Indonezia. Împreună, aceste mărci au peste 414.000 de angajați în 7.659 de magazine alimentare și de specialitate și includ cel mai mare retailer online din Benelux și cei mai importanți comercianți online din Benelux și Statele Unite.
”Primim cu entuziasm Profi alături de noi, în familia Ahold Delhaize. Este un moment de referinţă pentru industria de retail din România, unic prin mărime şi la nivelul grupului nostru. Suntem două branduri puternice, complementare şi, împreună, vom reuşi să facem o diferenţă semnificativă prin ceea ce oferim zi de zi clienţilor noştri: produse locale, proaspete şi sănătoase de la o reţea extinsă de producători locali, o gamă de sortimente şi mai bună de mărci proprii, naţionale şi internaţionale”, susține Mircea Moga, CEO Mega Image.
Discussion about this post