Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat, luni seară, printr-o postare pe Facebook, că va propune Consiliului Local Constanța scăderea prețului gigacaloriei pentru populație de la 450 lei la 350 lei. Marți, 31 octombrie 2023, de la ora 14:00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local Constanța, în format online.
„Disconfort mare, răsplată pe măsură: Ieftinim prețul gigacaloriei la Constanța.
A meritat și merită în continuare disconfortul creat de înlocuirea rețelei de termie. Știu că este mare, dar iată că acum putem anunța un lucru cu adevărat important: ieftinim gigacaloria.
În urma calculelor economice și de bilanț energetic, făcute pentru perioada septembrie 2022 – septembrie 2023, prețul pe gigacalorie a scăzut de la 1910 lei la 1284.
Astfel, voi propune Consiliului Local scăderea prețului gigacaloriei pentru populație de la 450 lei la 350 lei.
Coroborat și cu eliminarea consistentă a pierderilor din rețea și cu scăderea numărului intervențiilor, ne așteptăm la o ieftinire deloc neglijabilă a căldurii în această iarnă pentru constănțeni.
În ciuda disconfortului și a nervilor de moment, vom merge în continuare pe drumul acesta, pentru că, după cum vedem, este cel corect!
Seară bună tuturor!”, a postat edilul pe Facebook, aproape de miezul nopții.
La sfârșitul lunii martie 2023, Consiliul Local Constanța a adoptat prețul de 450 de lei pentru gigacalorie, până la sfârșitul anului. „Până la 31 decembrie 2023, constănțenii vor plăti 450 lei (inclusiv TVA) pentru o gigacalorie, atât apă caldă, cât și căldură, iar Primăria Municipiului Constanța va subvenționa cu 1.351,91 lei (inclusiv TVA) prețul gigacaloriei”, arăta atunci Primăria Constanța, într-un comunicat de presă.
În 2019, prețul gigacaloriei era de 517,6 lei. Populația plătea 250 de lei, restul de 267,6 fiind subvenționat. De atunci, prețul a crescut de la 517 la 1.910 lei, făcând din Constanța orașul cu cea mai scumpă gigacalorie.
Discussion about this post