Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că Meteo France a anunţat un cod portocaliu de vânt, ploi abundente şi inundaţii pentru cinci departamente din nordul ţării.
Codul a fost emis pentru Normandia, Bretania, Pays de Loire, Hauts de France şi Centre Val de Loire, ca urmare a furtunii Ciaran, începând de miercuri, ora 22,00, până la finalul zilei de joi, se arată într-un comunicat al MAE.
Totodată, au fost anunţate averse de ploaie însemnate cantitativ, însoţite de intensificări ale vântului.
Pentru garantarea siguranţei pasagerilor, va fi oprită circulaţia mai multor trenuri în zilele de 1 şi 2 noiembrie, spre regiunile menţionate.
Discussion about this post